Vine iarna ...

Ieri am avut in fata ochilor dovada ca timpul trece. Sute de mii de fulgi de zapada de marimea unui graunte de nisip mi s-au asezat pe paltonul negru, topindu-se incet. Abia inceputul lui noiembrie, si deja fulguieste. Numai ca nu vreau sa accept realitatea. Nu vreau sa ma impac cu ideea ca zilele calduroase de vara vor reveni pe strada mea peste intregi luni de asteptare. Vantul puternic si rece rasufla de pretutindeni, marindu-mi uriasa dorninta de a ajunge acasa mai repede. Acasa, in patul calduros, pe perna cu Mikey. Dar am o zi de scoala de indurat. O zi rece, fara melcul meu de banca. Unde s-a ascuns? Poate in cochilia lui, unde nu patrund nici frigul, nici primii fulgi de zapada si nici gandurile rele. Sta zgribulit acolo pana cand intaia raza de soare il va trezi usor. Ok, ok, sunt cam poetica in seara asta. Melcul de banca a racit putin, e acasa, cel mai probabil doarme sub paturica pufoasa. Ia spune, melc mic, ai ceva vise sa ne destainui?